Marketingul suplimentelor iubeşte cuvântul „avansat”
Atunci când un ingredient de bază a fost studiat de decenii, apar rapid variante „îmbunătăţite”, pretinse a fi absorbite mai bine, mai puternice şi mai blânde cu stomacul. Esterul etilic de creatină (CEE) este un exemplu clasic. Un studiu randomizat, dublu‑ceg, publicat în 2009 în Journal of the International Society of Sports Nutrition l-a pus față în față cu creatina monohidrată. Noua formă nu a ieșit în evidență.
Ce pretinde CEE?
Creatina monohidrată este standardul și cea mai frecvent utilizată în cercetări. Numeroase formule alternative au fost dezvoltate, în principal, pentru a maximiza absorbția creatinei, iar CEE a fost promovat ca având o biodisponibilitate superioară. Pitch‑ul este simplu: legăm un grup etilic la molecula de creatină și, teoretic, aceasta ar pătrunde în sânge și în mușchi mai eficient, așa că ar trebui să folosim o doză mai mică pentru aceleași rezultate.
Această afirmație este testabilă, iar Spillane și colaboratorii au verificat-o. Întrebarea a fost dacă CEE ar ridica nivelurile serice și musculare de creatină și ar îmbunătăţi rezultatele antrenamentului cel puțin la fel de bine ca monohidrata.
Designul studiului și dozele
Cercetătorii au recrutat 30 de bărbaţi neantrenaţi la rezistență, pe care i-au repartizat aleatoriu, în regim dublu‑ceg, în trei grupuri:
- Placebo (malto‑dextroză)
- Creatină monohidrată (CM)
- Ester etilic de creatină (CEE)
Toţi au urmat un program de antrenament cu greutăţi intens pe parcursul a şapte săptămâni. Protocolul de suplimentare a constat într-o fază de încărcare de 0,30 g/kg greutate corporală fără grăsime (aprox. 20 g/zi) timp de cinci zile, urmată de o doză de menținere de 0,075 g/kg (aprox. 5 g/zi) pentru 42 de zile. Dozele au fost egale între grupuri, astfel încât orice diferenţă să fie atribuită formei de creatină, nu cantităţii.
Echipa a măsurat compoziţia corporală, masa musculară, forţa, puterea, creatina serică și musculară, precum și creatinina serică.
Descoperirea privind creatinina serică
Acesta a fost rezultatul cel mai revelator. Creatina serică a fost semnificativ mai mare în grupul placebo (p = 0,007) și în grupul cu monohidrat (p = 0,005) decât în grupul CEE. O creatină „mai bine absorbită”, care lasă mai puțin în sânge, contrazice mesajul de marketing.
Creatinina serică – produsul de descompunere al creatinei – a fost mult mai ridicată în grupul CEE decât în placebo (p = 0,001) sau în monohidrat (p = 0,001). Nivelurile au fost crescute la zilele 6, 27 și 48. Acest tipar este compatibil cu degradarea CEE în creatinină în loc să fie utilizată ca creatină. Studiul a măsurat markeri sanguini, nu a urmărit direct chimia degradării, dar direcţia este clară: forma esteră s‑a transformat în deşeuri.
Există şi o consecinţă practică. Creatinina serică este un indicator standard pe care medicii îl folosesc pentru a evalua funcţia renală. Un supliment care o ridică poate complica interpretarea analizelor de rutină. Lucrarea nu raportează leziuni renale, iar creşterea creatininei nu trebuie citită automat ca semn de vătămare. Totuşi, dacă iei creatină și îţi faci analize de sânge, informează medicul pentru a permite o interpretare corectă a valorilor.
Rezultatele privind creatina musculară
Datele privind nivelurile musculare sunt mai nuanţate. Creatina totală din mușchi a fost semnificativ mai mare în ambele grupuri cu creatină – monohidrat (p = 0,026) și CEE (p = 0,041) – față de placebo, fără diferenţă semnificativă între cele două forme de creatină. Deci, CEE a crescut şi el nivelul muscular de creatină comparativ cu placebo.
Autorii au concluzionat totuşi că CEE nu a fost la fel de eficient ca monohidrata în creşterea creatinei serice și musculare. Nivelurile musculare nu au diferat semnificativ între grupuri, dar rezultatele serice au favorizat clar monohidrata, iar CEE nu a adus niciun avantaj pe niciun parametru.
A existat diferenţă în forţă sau masă corporală?
Nu, și asta pentru toate grupurile. Compoziţia corporală, apa corporală, forţa musculară și puterea au evoluat semnificativ în timp, dar nu au existat diferenţe semnificative între grupuri. Grupul placebo s‑a îmbunătăţit la fel de mult ca grupurile cu creatină.
Autorii au susţinut că îmbunătăţirile s‑au datorat, cel mai probabil, antrenamentului în sine, nu suplimentării. Era un studiu de 7 săptămâni pe începători neantrenaţi, o categorie care câştigă rapid chiar şi dintr-un program bine structurat, ceea ce poate masca efecte mai mici ale suplimentelor. Studiul nu poate afirma că CEE nu ar putea construi mușchi în alte situaţii, ci doar că, în acest context, nu a adus beneficii. De asemenea, nu a arătat monohidratul să depăşească placebo în forţă în acest eșantion, așa că interpretarea corectă este „CEE nu a oferit niciun avantaj”, nu „monohidratul a câştigat”.
Concluzii și recomandări practice
Marketingul promitea o absorbţie superioară. Datele au arătat: creatină serică mai scăzută, creatinină serică mai mare, nivel muscular de creatină similar cu cel al monohidratei și niciun beneficiu suplimentar în compoziţia corporală, forţă sau putere.
- Rămâi la creatina monohidrată. Este forma cea mai bine studiată și, de obicei, cea mai ieftină. Doza uzuală este 3‑5 g/zi.
- Încărcarea este opţională. Studiul a folosit o încărcare de cinci zile de circa 20 g/zi, dar o doză zilnică constantă este o alternativă comună care ajunge la aceleaşi rezultate, deşi mai lent.
- Nu plăti extra pentru „formele avansate”. Pentru a justifica costul ar trebui să existe dovezi solide de superioritate, lucru ce lipseşte în cazul CEE.
- Fii atent la analizele de sânge. Creatinina serică ridicată, în special cu CEE, poate complica evaluarea funcţiei renale. Menţionează suplimentele medicului.
- Antrenamentul e prioritar. În acest studiu, programul de antrenament a generat cea mai mare parte a progresului.
Sursă
Spillane M, et al. The effects of creatine ethyl ester supplementation combined with heavy resistance training on body composition, muscle performance, and serum and muscle creatine levels. J Int Soc Sports Nutr. 2009. DOI: 10.1186/1550-2783-6-6. PubMed: 19228401.